\"Nu sunt specialist în drept constituţional, deci nu pot comenta decizia curţii. Mi se pare, însă, una incorectă, deoarece invocă incompatibilitatea dintre funcţia de director de şcoală şi calitatea de membru de partid, considerând-o discriminatorie. Dar mai sunt şi alte categorii profesionale care trebuie să respecte reguli de incompatibilitate. Consider că legea încerca să depolitizeze şcoala, dar a eşuat\", a explicat şeful Comisiei prezidenţiale, fost ministru al Educaţiei.
Ecaterina Andronescu şi sindicaliştii au salutat decizia Curţii Constituţionale a României (CCR), prin care Legea educaţiei a fost declarată neconstituţională. \"Decizia CCR priveşte asumarea răspunderii, care nu se poate face pe o lege organică, acest act normativ trebuie aprobat de Parlament. Eu am susţinut dintotdeauna acest lucru. Traseul legii va fi, în opinia mea, discutarea în parlament şi apoi aprobarea ei\", a spus Andronescu.
\"Este inadmisibilă asumarea răspunderii pe o lege declarată ulterior neconstituţională, o lege făcută politic, pe genunchi, fără consultarea oamenilor direct implicaţi. Guvernul Boc ar trebui să răspundă pentru asta\", a declarat preşedintele executiv al Federaţiei \"Spiru Haret\", Marius Nistor.
Curtea Constituţională a admis, pe 18 noiembrie, sesizarea făcută de Partidul Naţional Liberal şi a decis că Legea educaţiei contravine Constituţiei, actul normativ fiind unul dintre cele trei pe care Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea în Parlament în septembrie.