Kim Jong-il i-a informat pe oficialii din Departamentul pentru
Securitate că fiul său în vârstă de 26 de ani este noul lor şef, în
timpul unei vizite a celor doi la sediul poliţiei secrete, relatează
Dong-A Ilbo, citând surse sub acoperirea anonimatului. "Trebuie să-l
trataţi pe tovarăşul Kim Jong-un ca pe şeful serviciilor. Apăraţi-l cu
preţul vieţilor voastre (...) , aşa cum aţi făcut pentru mine în
trecut", a declarat liderul nord-coreean citat de cotidian.
Poliţia secretă, care îi urmăreşte pe disidenţi şi desfăşoară misiuni
de spionaj în străinătate, s-a aflat sub controlul lui Kim Jong-il din
1987, a precizat Dong-A Ilbo.
Presa sud-coreeană, citând un deputat, a anunţat la începutul lunii
iunie că liderul nord-coreean Kim Jong-il, a cărui stare de sănătate
face obiectul speculaţiilor, l-a desemnat ca succesor pe cel de-al
treilea fiu al său. Aceeaşi sursă anunţase şi la începutul lunii
ianaurie că "liderul iubit" îşi alesese deja succesorul, în persoana
celui mai mic dintre fiii săi.
Chestiunea succesiunii lui Kim Jong-il, aflat la conducerea ţării din
1994, este cu atât mai importantă cu cât, potrivit unor oficiali
sud-coreeni şi americani, acesta a fost victima unui atac cerebral la
jumătatea lunii august anul trecut. Totuşi, el s-ar fi
însănătoşit ulterior şi deţine în continuare puterea.
Analiştii nu l-au menţionat până în prezent pe Kim Jong-un printre
favoriţii la succesiunea liderului nord-coreean, principalul favorit
fiind considerat fiul cel mare Kim Jong-nam, în vârstă de 37 de ani.
Potrivit unor experţi, recentul test nuclear efectuat de Phenian în
pofida avertismentelor comunităţii internaţionale face parte din
strategia lui Kim Jong-il de a-şi reconsolida autoritatea pentru a
pregăti succesiunea.