Dacă vreunul dintre membrii Guvernului ar primi pentru o zi de muncă 1,5 lei pentru fiecare problemă rezolvată, probabil, funcţia de ministru ar fi disponibilă la forţele de muncă. Cu siguranţă, nici dacă ar munci 24 din 24 de ore, la tariful acesta, cât un bilet de autobuz, pentru o călătorie, miniştrii Cabinetului Boc n-ar supravieţui, darmite să-şi mai cumpere câte o maşină acătării, ori vreo geantă de firmă.
Cu toate acestea, Guvernul Boc crede, în totalitatea sa, că profesorii României ar trebui să pupe mâna care le azvârle 1,5 lei de elev examinat la Bacalaureatul care începe astăzi. Ştie deja toată ţara că, fiind în criză – mai ales morală – Guvernul României nu-şi permite să-şi plătească dascălii aşa cum se cuvine, nici în mod obişnuit, nici la examene. Sau măcar cum i-a plătit în ultimii doi ani la examenele naţionale.
Suma de care dispune MEC pentru Bacalaureatul 2009 este de 33.000.000, în condiţiile în care anul trecut s-au alocat 58.000.000. Este limpede că înjumătăţirea bugetului se va concretiza într-o reducere drastică şi a indemnizaţiilor profesorilor din comisii, dar va avea ca efect şi sporirea tentativelor de corupţie sau chiar a coruperii comisiilor de bacalaureat.