Într-o postare pe Twitter, Medvedev s-a arătat nemulțumit de faptul că "o anumită persoană care-și spune președintele Franței spune că Rusia a pierdut deja din punct de vedere geopolitic și se transformă în vasal al altor state".
"Președintele Republici este evident afectat de socializarea cu drogatul de la Kiev. A inhalat prea mult aer fierbinte de Paris cu reziduri de cocaină ucraineană pe care oaspetele său le emite.
O pierdere geopolitică? Nu mai demult decât în 2022, NATO ne-a făcut vânt când s-a ajuns la subiectul garanțiilor de securitate. (...) iar acu, toate statele membre ale Alianței se culcă și se scoală gândindu-se la Rusia. (...) Așadar, dacă vorbim într-adevăr de o pierdere, este cea provocată de politicile primitive ale NATO, cu ambiția nemăsurată de a juca jun rol excepțional în secolul 21. Cât despre vasalitate… uite cine vorbește! Frumoasa Europa, inclusiv Franța, transformată într-o hoașcă gata să satisfacă cele mai perverse dorințe ale americanilor. Iar prin asta își afectează propria economie și viețile europenilor de rând (...). Cum se spune, așa stăpân, așa valet," a transmis Medvedev.
Fostul președinte rus, poreclit și "lacheul lui Putin", s-a dovedit, de la declanșarea invaziei, unul dintre cei mai vocali și agresivi apărători ai politicii lui Putin. Medvedev este cel care, în repetate rânduri, a lansat apeluri către statele vecine Ucrainei, inclusiv României, să revendice porțiuni din teritoriul acestei.
A certain person calling himself the president of France said that Russia had already lost geopolitically, and was transforming into the other countries’ vassal.
— Dmitry Medvedev (@MedvedevRussiaE) May 16, 2023
The president of the Republic was obviously harmed by socializing with the Kiev junkie.
He inhaled too much of the…