Aşadar, cei pasionaţi de jocurile de noroc vor fi nevoiţi să meargă
într-unul dintre cele patru "Las Vegas-uri" ruse, toate situate la
distanţe de cel puţin 1.000 de kilometri de Moscova: la Kaliningrad
(vestul ţării), în oraşul Azov din provincia Rostov (sud), în regiunea
Altai din Siberia şi la Vladivostok (Extremul Orient).
Totuşi,
reprezentanţii industriei jocurilor de noroc avertizează că aceste zone
nu sunt pregătite deocamdată să găzduiască singurele cazinouri şi săli
de joc din ţară. Unii jucători sunt de acord cu această decizie, aşa cum este cazul unui
francez care locuieşte la Moscova: "Nu sunt nefericit, pentru că sunt
prizonierul acestui sistem", povesteşte jucătorul, cu un ochi îndreptat
spre ruleta din casinoul Arbat din Moscova.
La Sankt-Petersburg, Elena Frolova aşteaptă "cu nerăbdare" ziua în care
aceste afaceri se vor închide, sperând că astfel va lua sfârşit şi
dependenţa soţului său de jocurile de noroc.
Aceasta a fost parţial ideea lui Vladimir Putin, care, în timpul
preşedinţiei sale, a sugerat adoptarea unei legi care să permită
funcţionarea acestei industrii numai în patru regiuni. În 2006,
proiectul a fost adoptat de Duma de Stat, camera inferioară a
Parlamentului rus. Jocurile de noroc sunt la fel ca dependenţa
"populaţiei de alcool, care provoacă un prejudiciu moral şi material",
a declarat la acel moment Putin.
Actorii importanţi ai industriei jocurilor de noroc au încercat fără
succes să amâne data intrării în vigoare a măsurii, asupra căreia a
insistat, însă, preşedintele Dmitri Medvedev. Astfel, sălile de jocuri
şi cazinourile trebuie fie să se închidă, fie să îşi schimbe domeniul
de activitate. De exemplu, un cazinou de pe strada Arbat s-a
transformat recent în restaurant, în timp ce cazinoul Arbat îşi închide
porţile luni, spre nemulţumirea personalului.