Zeci de studenţi la medicină şi rezidenţi din Arad s-au înscris la cursul intensiv de limba engleză. Cursanţii au spus că e absolut necesar să îşi testeze cunoştinţele de limba engleză. "Criza atinge absolut toate domeniile şi atunci dacă se poate să
lucreze, în domeniul lor, în spaţiul european, cetăţeni europeni fiind,
de ce să nu validăm această oportunitate", a precizat Vanda Stan, preşedintele Universităţii "Vasile Goldiş".
"Sunt solicitaţi în ţările vecine. Este vorba despre Anglia,
Germania, Elveţia şi Italia. Sigur motivul principal este salarizarea,
diferenţa mare de salariu", a spus Torora Olaru, directorul Spitalului Municipal Arad.
Unii dintre medici au deja experienţa spitalelor europene. "Am muncit în Germania, în jur de un an şi jumătate şi am câştigat
salariu brut 4.450 de euro ca medic specialist chirurg. În
mână venea cam 2.500 de euro", a adăugat Armando Muntean, medic chirurg.
În România, un medic tânăr câştigă, în medie, între 1.500 şi 2.000 de
lei, pe lună. În Anglia, de exemplu, o gardă de weekend, poate fi
plătită cu până la 1.000 de euro.