Minimele au fost şi de minus 2 grade Celsius, dar meteorologii au avut veşti bune pentru ziua de marţi, mai ales din punct de vedere termic. Chiar dacă a plouat în oraşele din vestul, nord-vestul şi centrul ţării, în rest, cerul a fost mai curăţat de nori şi precipitaţiile lipsesc.
Valorile termice prognozate pentru marţi au anunţat o zi de primăvară de-a dreptul plăcută dacă este să judecăm dupa ecartul termic general de la 4 până spre 14 grade. Dar răsfăţaţii au fost locuitorii din Câmpia Română, căci aici mercurul a urcat până chiar spre 17 grade la Giurgiu, Slobozia, Călăraşi, Buzău.
Şi în capitală am avut parte, de altfel, tot de 17 grade pe un fond destul de senin. Vreme frumoasă şi caldă, cu maxime de 15-16 grade, a fost marţi şi în Alexandria, Brăila, Ploieşti şi Tulcea. Miercuri, însă, vremea a întors foaia destul de abrupt.