"În ceea ce priveşte intenţia PNL de a forma o comisie de anchetă pentru doamna ministru Elena Udrea, noi nu am primit din partea liberalilor niciun fel de materiale, nicio propunere. Tot din presă am aflat şi eu despre această intenţie. Nu ştiu care sunt argumentele, dovezile, motivaţia lor; trebuie să le vedem şi după aceea să spunem dacă susţinem o astfel de iniţiativă. Pot să vă dau un răspuns de principiu: eu personal nu prea sunt de acord ca acum Parlamentul să înfiinţeze câte o comisie de anchetă în cazul fiecărui ministru", a afirmat Marko Bela.
Acesta a adăugat că ştie că "Parlamentul are puterea şi abilitarea de a controla activitatea Guvernului", dar nu ar fi indicat să se facă abuz de această putere.
În ce priveşte Raportul pe Justiţie a Comisiei Europene, Marko Bela a spus că nu l-a citit şi poate comenta doar ceea ce a auzit din presă. "Vă spun sincer că nu am văzut raportul, am văzut relatări din presă. Se constată un progres, se menţine o anumită monitorizare. Dacă vrem, e ceva pozitiv, dacă vrem doar o abordare e totuşi îngrijorător că în continuare nu ni se ridică această monitorizare", a spus liderul unional.
Liderul unional se declară îngrijorat de faptul că, în concepţia
publică, noţiunea de justiţie se restrânge doar la un singur aspect.
"Atunci când vorbim despre Justiţie, noi vorbim despre un singur
subiect: care e situaţia cu politicienii corupţi? Este important, dar
justiţia României nu se restrânge la această problemă. Pe mine mă
deranjează că nu vorbim şi de alte probleme", a subliniat Marko.
"Pe mine mă deranjează că nu vorbim şi de alte probleme. Cum e cu
putinţă ca în România o instanţă să decidă împotriva legii. V-am adus
un exemplu foarte special: inscripţiile bilingve. Un Consiliu Local are
puterea de a decide, sub 20%, dacă inscripţionează sau nu şi în limba
maghiară numele localităţii sau altceva. Ei au decis că da. Instanţa a
intervenit şi a anulat o hotărâre legală", a arătat politicianul
maghiar.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, miercuri, 22 iulie, că deputaţii liberali au fost mandataţi să facă demersurile necesare pentru a înfiinţa o Comisie de anchetă în cazul ministrului Turismului, Elena Udrea, după modelul Comisiei Ridzi.