"Din punctul meu de vedere, ar fi bine să închidem acest capitol, cât
mai repede şi să considerăm că a fost o deviere de la direcţia pe care
o urmăm şi ar trebui să o urmăm cu toţii. Nu e un incident, ci un
accident care trebuie cât mai repede depăşit şi, bineînţeles,că trebuie
să se spună ceea ce este de spus în legătură cu cele întâmplate. Avem
obligaţia să învăţăm din acest caz şi în acelaşi timp avem obligaţia să
încercăm să închidem acest capitol", a spus Marko, adăugând că "trebuie
să fim, bineînţeles atenţi la ceea ce declară cele două ministere (MAE
ungar şi MAE român - n.r.), cele două ţări, dacă mai apar alte
informaţii".
De asemenea, el a precizat că această "gafă foarte mare" ar fi putut să
ducă la "tensionarea climatului interetnic" din România, fapt care,
totuşi, nu s-a întâmplat.
Mai mult, liderul UDMR, Marko Bela, a mai afirmat că între România şi
Ungaria ar terbui să existe o "relaţie cât mai strânsă" şi între cele
două ţări trebuie să existe un parteneriat strategic. "Calea noastră,
direcţia, traseul spre Europa Centrală, în mod firesc, este spre Vest,
considerentele economice, la fel, ne sugerează şi ne impun un astfel de
parteneriat strategic şi, în astfel de condiţii, prezenţa, venirea,
vizita, demnitarilor din Ungaria aici în România, demnitarilor din
România în Ungaria nu numai că ar trebui să fie firească, ci ar trebui
să fie de dorit", a spus Marko.
Potrivit unui comunicat al Ministerului ungar de Externe, conducerea
ministerului a evaluat în cursul zilei de luni situaţia creată, la
această analiză participând şi ambasadorul Ungariei la Bucureşti, care a înmânat marţi autorităţilor de la Bucureşti respectivul document. Vezi AICI poziţia MAE ungar