Magistraţii au decis, prin mai multe sentinţe definitive şi proteste spontane, că nu există nicio criză în România. Guvernul Boc luptă împotriva crizei cu două măsuri, mari şi late, investiţiile masive în infrastructură fiind doar un basm. Pe termen scurt, a redus veniturile bugetarilor prin tăierea mai multor sporuri. Pe termen lung, reducerile sunt „prinse” în legea salarizării unice. Toţi au păţit-o, de la poliţişti, soldaţi până la profesori. Toţi, cu excepţia magistraţilor. Sporul lor de solicitare neuropsihică, reprezentând fix 50 la sută dintr-un salariu şi aşa mare, a rămas neatins, fiind probabil considerat inamovibil.
Executivul nici măcar nu a încercat micşorarea lui, ci doar amânarea plăţilor. Dar nici măcar asta n-a reuşit. Zeci de magistraţi au dat în judecată Executivul pe această temă. Alţi magistraţi au judecat, în procese-fulger, cauzele colegilor şi le-au dat dreptate pe linie. Cel mai rapid s-a mişcat, fireşte, Înalta Curte. Membrii instanţei supreme şi-au primit deja banii, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă obţinută într-un interval în care unii nici nu trec de primul termen de la o judecătorie. Urmează, pe rând, şi alte instanţe, care au deja sentinţe definitive.