Pe lângă suspendare, golgheterul grupării din Ştefan cel Mare a primit şi o amendă în valoare de 7.000 de lei.
Comisia trebuia să judece iniţial cazul săptămâna trecută, însă l-a
amânat pentru o zi, pentru că fotbalistul nu ar fi apucat să îşi
pregătească apărarea. Şi la al doilea termen s-a luat aceeaşi decizie,
dintr-un motiv similar. Astfel, atacantul a putut evolua în partida cu
FC Braşov, din etapa a 33-a a Ligii I.
Marius Niculae le-a arătat degetul mijlociu spectatorilor la meciul cu
Unirea Urziceni, din etapa a 32-a, în momentul în care a fost înlocuit.
Conform Regulamentului Disciplinar al FRF, în articolul 51 se prevede
faptul că "orice persoană care provoacă publicul prin gesturi, cuvinte
sau alte mijloace înainte, în timpul sau după terminarea unui meci va
fi suspendată de la 1 la 6 jocuri, dacă este jucător sau antrenor, şi
de la o lună la 3 luni, dacă este oficial".
Un alt jucător dinamovist, Bruno Simao, eliminat în partida cu
Unirea, al cărui caz a fost amânat, a primit tot două etape de
suspendare şi o amendă în valoare de 5.000 de lei.
În altă ordine de idei, Comisia de Disciplină i-a mai suspendat pe
Cristian Pojar (antrenor secund, Unirea Urziceni), o etapă şi 300 de
lei amendă, Daniel Bălaşa (FC Argeş), o etapă şi 700 de lei, Ioan Hora
(Gloria Bistriţa), două etape şi 3.000 de lei, şi Ionuţ Rada (CS
Otopeni), două etape şi 3.000 de lei.