Colegii i-au prezentat lui Marius cabina de emisie, locul în care tânărul îşi va petrece de acum înainte mult timp. Veteranul de război va avea propria rubrică de câteva minute, într-o emisiune militară.
Marius viseaza chiar să revină într-o zonă de război ca jurnalist militar. Dar pentru asta este conştient că are foarte multe de învăţat.
Chiar dacă nu are experienţă ca jurnalist, colegii sunt convinşi că Marius se va descurca, pentru că are experienţa războiului real.
Marius Iovi a fost rănit în septembrie 2007, cand TAB-ul în care se afla a trecut peste o bombă. A supravieţuit exploziei în urma căreia un alt coleg a murit, a stat şase luni în comă, a trecut prin cinci operaţii pe creier şi apoi a mai stat încă doi ani în spitale din Germania şi Statele Unite.