Cercetătorii au studiat cazurile a 369 de bărbaţi din Seattle cu vârste
cuprinse între 18 şi 44 de ani care suferă de cancer testicular şi cele
ale 979 de bărbaţi cu vârste asemănătoare, dar care nu erau bolnavi.
Astfel, cercetătorii au descoperit că persoanele care consumă marijuana
sunt cu 70% mai predispuse să facă această boală, comparativ cu cei
care nu consumă. Riscul de îmbolnăvire pare să fie mai mare la bărbaţii care au
recunoscut că au fumat marijuana timp de cel puţin 10 ani sau că au
consumat acest drog înainte de vârsta de 18 ani. Studiul cercetătorilor
americani este primul care explorează asocierea dintre marijuana şi
cancerul testicular, potrivit lui Stephen Schwartz, medic la Centrul de
Cercetare al Cancerului din Seattle.
Consumul de marijuana poate, de asemenea, să aibă efecte asupra
sistemului reproducător, afectând inclusiv calitatea spermei.