"S-a întâmplat ceea ce era de aşteptat, oricum a fost un risc asumat. Din nefericire, această echipă atât poate în acest moment. Sper să învăţăm ceva din aceste patru meciuri pe care le-am disputat împotriva unor adversari de calibru. A fost o experienţă binevenită şi vom încerca să fim mai buni în viitor. Tactica noastră? Este bine să joci ce poţi, tactica am alcătuit-o în funcţie de calităţile jucatorilor pe care îi avem la dispoziţie", a opinat finanţatorul lui FC Timişoara.
Iancu este de părere că formaţia antrenată de Ioan Ovidiu Sabău a plătit tribut lipsei de experienţă în competiţiile europene: "Sunt jucători precum Curtean, Bourceanu sau Ionescu care, cu puţin timp în urmă, evoluau în Liga a II-a. Apoi, avem câţiva tineri care provin din pepiniera clubului. Nu poţi să emiţi pretenţii prea mari în astfel de condiţii. Doar 3-4 fotbalişti din actualul lot pot face faţă în Liga Campionilor, ceilalţi se dăruiesc, dar atât pot în momentul de faţă. Suntem lipsiţi de experienţă. Totuşi, nu trebuie uitat faptul că echipa a lipsit 16 ani din cupele europene".
Echipa pregătită de Ioan Ovidiu Sabău, FC Timişoara, a remizat, miercuri, în deplasare, cu VfB Stuttgart, scor 0-0, dar a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor şi urmează să evolueze în grupele Ligii Europa. În tur, gruparea germană s-a impus cu scorul de 2-0. În turul 3 preliminar, bănăţenii au trecut de Şahtior Doneţk, după două remize, 2-2 în deplasare şi 0-0 acasă.