"Nu sunt o legendă, nu mă comparaţi cu Nadia Comăneci. Sunt doar un tip norocos", a spus Marian Drăgulescu, cu un zâmbet larg, după finala de la sărituri.
Gimnastul român Marian Drăgulescu a cucerit, duminică, a doua sa medalie de aur la CM de la Londra, în timp ce Flavius Koczi a câştigat argint, în finala de la sărituri. Drăgulescu a reuşit sâmbătă să mai cucerească şi titlul mondial la sol.
Performanţa lui Drăgulescu vine după ce în 2008, după Jocurile Olimpice de la Beijing şi-a anunţat retragerea din activitate. Marian Drăgulescu a revenit asupra acestei decizii şi în luna mai a intrat din nou în sala de antrenament din postura de sportiv.
Cu cele două medalii de aur câştigate la Londra, Drăgulescu a ajuns la opt titluri mondiale câştigate, patru la sol şi patru la sărituri.