“Sunt una dintre femeile care şi-a dedicat întreaga viaţă familiei ei. De dimineaţă până târziu în noapte, zi de zi, timp de câteva zeci de ani, m-am îngrijit să le fie bine copiiilor şi soţului meu. Aceasta este cea mai importantă misiune pe care mi-am asumat-o. Nu am lucruri de spus în faţa camerelor de luat vederi. Viaţa mea, cu bune şi cu rele, nu diferă de viaţa câtorva milioane de femei din România. Pentru acest motiv am stat departe de presă, chiar dacă am fost de multe ori supărată pentru lucruri neadevărate care se spuneau despre noi. Rup astăzi tăcerea pe care am păstrat-o timp de câţiva ani fiindcă ceea ce presa şi oamenii care sunt în spatele ei fac astăzi mi se pare de neacceptat”, afirmă soţia preşedintelui Traian Băsescu, într-o scrisoare trimisă presei.
Prima Doamnă îl acuză de minciună pe poetul Mircea Dinescu. „Nu aş vrea să spun că ceea ce a făcut Traian Băsescu în mandatul său este perfect. Ştiu însă căt tot timpul s-a gândit să facă lucruri bune pentru oamenii de rând care l-au ales. Atunci când vine vorba despre relaţiile pe care le are cu alţi oameni, pot spune, după 34 de ani de căsnicie, că nimeni nu îl cunoaşte pe Traian Băsescu mai bine decât mine. L-am auzit acum câteva zile, şi încă nu îmi vine să cred, pe domnul Mircea Dinescu afirmând că soţul meu m-ar fi lovit. Nu ştiu în ce familie a crescut domnul Dinescu, dar în familia mea, în casa şi în viaţa mea nu s-au întâmplat niciodată asemenea lucruri. Pentru afirmaţiile mincinoase pe care le-aţi făcut, sunteţi dator, domnule Dinescu, să vă cereţi scuze în faţa copiilor mei.”
După Dinescu, Maria Băsescu trece apoi la subiectul filmului mitingului de la Ploieşti din 2004, în care Traian Băsescu pare să lovească un copil şi la Mircea Geoană. „Am văzut de asemenea şi un film neadevărat, trucat, care s-a derulat zile întregi la televiziuni, film în care soţul meu este prezentat ca lovind un copil. Depun mărturie că soţul meu nu a fost niciodată agresiv cu fiicele noastre şi nici cu vreun alt copil. Dar dincolo de a-i ţine partea lui Traian Băsescu, găsesc inacceptabil ca mamă, să introduci copilul din film în mizeria alegerilor şi să-i distrugi viaţa. Pentru acest lucru, domnule Geoană, oricâte scuze v-aţi cere, nicio mamă nu vă va putea ierta”.
„Închei prin a vă spune că nu este uşor să fii soţie de preşedinte, atunci când acesta pune interesele ţării mai presus decât orice, uneori chiar şi de familie. Dar şi pentru asta îl iubesc şi respect pe soţul meu, Traian Băsescu”, se mai arată în scrisoare.
Mircea Dinescu a reacţionat la misiva Mariei Băsescu. \"Eu sunt dispus să îmi cer scuze publice, nu am făcut decât să povestesc ceea ce mi-a spus cineva. Şi am şi spus atunci cine mi-a povestit: Daniela Crăsnaru. Întâmplător, doamna Băsescu îmi este chiar simpatică, soţul domniei-sale nu îmi este. Eu nu am vrut să o jignesc, nici pe copii, mă rog pe cei de atunci, pentru că cu cei de acum (cu ceea ce sunt aceştia în prezent, n.red.), am o problemă\", a declarat Dinescu pentru REALITATEA.NET.