Şoferii care treceau prin zona în care aveau loc manifestaţiile au început să claxoneze, în semn de susţinere faţă de protestatarii care strigau \"Moarte dictatorului!\". Opoziţia lansase pentru sâmbătă un apel la demonstraţii în piaţa centrală din capitala iraniană, cu ocazia ceremoniei religioase Ashura, în cadrul căreia bărbaţii musulmani se autoflagelează pe străzi.
Alte adunări ale unor mici grupuri de opozanţi, care scandau sloganuri antiprezidenţiale, s-au desfăşurat în apropiere de Universitatea Teheran. Şi acolo, cel puţin doi manifestanţi au fost arestaţi de poliţie, care încercă să împiedice aceste reuniuni.