Pe de altă parte, potrivit unor surse politice, autocare cu susţinători ai opoziţiei - care voiau să participe la mitingul convocat marţi dimineaţă în Piaţa Marii Adunări Naţionale - au fost blocate la intrarea în Chişinău.
Circa 30.000 de persoane s-au strâns marţi dimineaţă în centrul Chişinăului pentru a cere repetarea alegerilor, considerând că acestea au fost fraudate de comuniştii aflaţi la putere.
Acţiunile au degenerat însă în ciocniri, soldate cu răniţi, iar liderii opoziţiei şi-au chemat din nou simpatizanţii în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi le-au spus că violenţele sunt provocări puse la cale de regimul preşedintelui Vladimir Voronin, al cărui mandat expiră marţi.
Sediul Preşedinţiei moldovene a fost incendiat, iar forţele de ordine au folosit tunurile cu apă pentru a stinge flăcările.
Anterior, clădirea Parlamentului de la Chişinău fusese incendiată. Mai multe persoane au scos mobilier, căruia i-au dat foc la intrare. Geamurile Parlamentului au fost sparte, iar în faţa legislativului nu mai exista niciun poliţist. Forţele de ordine se retrăseseră în interiorul Parlamentului şi se baricadaseră acolo.