Nicolas Sarkozy a făcut un apel la unitate şi a felicitat liderii Uniunii Europene pentru realizările din ultimele 6 luni, perioadă în care s-au confruntat cu un război, cel din Georgia şi cea mai gravă criză financiară de după anii '30.
Preşedintele Franţei a declarat că a vrut, în aceste timpuri de criză, să aducă schimbări în Europa: "Într-o astfel de perioadă de criză, prin care lumea nu a mai trecut de foarte mult timp, am încercat să schimb Europa. Am crezut întotdeauna că nu trebuie să ne supunem, ci să acţionăm şi să protejăm. Franţa va fi în continuare activă în Africa, Asia şi bineînţeles în Orientul Mijlociu, unde voi merge cel mai probabil luni, pentru că este de datoria Franţei că caute calea spre pace şi să intervină pentru respectarea drepturilor omului."
Ministrul francez al afacerilor externe Bernard Kouchner a declarat miercuri pentru un post de radio că el şi preşedintele Sarkozy vor ajunge săptămâna viitoare în Orientul Mijlociu, în Liban, cu intenţia de a merge şi în Israel, în funcţie de evoluţia conflictului din Fâşia Gaza. Declaraţia a fost reiterată şi de liderul francez în discursul său de sfârşit de an.
În ultimele zile, Franţa şi-a intensificat eforturile diplomatice pentru ajungerea la un armistiţiu în Fâşia Gaza. Marţi a găzduit o reuniune de urgenţă a miniştrilor de externe ai Uniunii Europene în vederea soluţionării conflictului.