În luna februarie a acestui an, o profesoară din Bistriţa-Năsăud a fost
îmbrâncită şi înjurată de un elev de 15 ani, supărat că nu l-a lăsat să
asculte muzică la căşti în timpul orei. "Am îndrăznit să îi iau, să îi confisc căştile din urechi şi mi-a
adresat cuvinte urâte, bruscându-mă de tablă în momentul în care am
vrut să îi iau căştile", a declarat profesoara agresată, Sorina Moişan.
În ianuarie anul curent, mai mulţi elevi din Târgovişte, au confundat
şcoala cu barul. Au fumat nestingheriţi în sala de clasă, deşi
profesorul se afla la catedră.
Scene cutremurătoare au fost surprinse anul trecut într-o şcoală din
localitatea Comarnic din judeţul Prahova. O profesoară de latină a fost
agresată de un grup de elevi din clasa a VIII- a. Elevii au îmbrâncit-o
şi chiar au lovit-o.
În februarie anul trecut, un caz similar în Olteniţa. O profesoară şi
un elev de clasa a X-a s-au bătut într-o sală de curs a liceului
Neagoe Basarab. Totul s-a întâmplat în timpul orei, sub privirile întregii clase.