Unitatea pentru anchete a procurorului general a spus că investighează
ofiţeri dintr-o unitate a forţelor aeriene ruse din nordul Rusiei. "Mai mulţi cetăţeni, printre care foşti şi actuali ofiţeri, au
furat echipamente, inclusiv componente ale unor sisteme de apărare
antiraeriană în 2008 şi 2009", a spus unitatea. "Anchetatorii sunt de
părere că o parte a lucrurilor furate erau până la urmă scoase din
Rusia".
Serviciile vamale ruse au spus joi că Informaţiile militare au arestat
mai mult de zece membri ai unei reţele internaţionale care încerca să
vândă arme Belarusului, Ucrainei, Kazahstanului şi Bulgariei.
Serviciile au reuşit să oprească scoaterea din ţară a peste 20 de tone
de echipamente, printre care părţi din sisteme de rachete S-75, S-125,
S-200 şi S-300, precum şi materiale clasificate.