Totul s-a întâmplat la puţin timp după miezul nopţii. Hoţii au forţat uşa
Primariei, au intrat în interior şi s-au pus pe treabă. "Am constat că uşa de la intrare a fost forţată. Am constatat că este încercare de forţare prin tăiere cu aparat electrogen sau electric", a declarat directorul firmei de pază.
Poliţiştii timişeni au avut o misiune greu de îndeplinit, deoarece Primăria din
Sânandrei nu era dotată cu camere de supraveghere şi nici nu are
paznic.
"Bancomatul aflat în sediul primăriei comunei Sânandrei a fost
forţat de mai multe persoane. A fost constituită imediat o echipă
operativă, care s-a deplasat la faţa locului şi a început cercetarea. Se pare că bancomatul a fost doar forţat, nefiind sustrase
bunuri sau valori", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş, Emil Andrei.