Potrivit Infotrafic luni a fost sesizat faptul că pe Magistrala de cale ferată 200 (Braşov-Sibiu), la kilometrul 99+400 de metri (judeţul Sibiu), între haltele Arpaşu şi Porumbacu, terasamentul liniei de cale ferată era surpat, din cauza precipitaţiilor căzute în ultima perioadă. Pilonul unui pod peste calea ferată a cedat.
Află aici care sunt trenurile anulate sau deviate pe magistrala Braşov-Sibiu
Cele două trenuri blocate au fost redirecţionate pe ruta Sibiu - Copşa Mică - Sighişoara-Braşov. Trenul care se deplasa din Sibiu la Braşov a revenit la Sibiu, iar rapidul Braşov - Budapesta s-a întors la Braşov. Pasagerii din cele două trenuri care au rămas în zona podului afectat vor fi transportaţi cu autobuze între Arpaş şi Porumbacu.
Secţia de cale ferată a fost închisă, trenurile de
călători şi de marfă fiind deviate pe Magistrala 300 (Sibiu-Copşa Mică
- Sighişoara - Braşov).
În zonă se află echipe din cadrul Regionalei CF Braşov, care
acţionează pentru terminarea lucrărilor de reparaţie şi reluarea
circulaţiei feroviare.
Toate acestea vin pe fondul ploilor din ultimele zile. Zona respectivă din depresiunea Făgăraşului a fost grav afectată de inundaţii. Din cauza viiturilor puternice de duminică, drumurile care fac legătura cu masivul Făgăraş au fost rupte de ape. În aceste condiţii, mai mulţi turişti au fost blocaţi la cabana Negoiu din Munţii Făgăraş, dar au fost eliberaţi luni de către un elicopter MAI.
Citeşte mai multe despre turiştii salvaţi din masivul Făgăraş şi urmăreşte imaginile din timpul operaţiunilor de salvare
De asemenea, debitul Oltului s-a dublat din cauza ploilor torenţiale din ultimele două zile. La toate barajele din judeţul Sibiu, conducerea Hidroelectrica a luat deciza deversării controlate a apei.