Timp de patru zile, la pasajul Pipera se va lucra non-stop. Lucrările la pasaj au fost întârziate cu aproape un an din cauza unor probleme tehnice. "Au fost anumite probleme legate de anumite lucrări care
trebuiau făcute şi refăcute, mă refer la foarte multe devieri de reţele", a declarat primarul sectorului 2, Neculai Onţanu.
Managerul proiectului, Speranţa Cliseru, a precizat că lucrările au fost întârziate datorită unor reţele subterane a căror poziţie nu a fost bine determinată de la început. "Proiectul a fost făcut luând cu aproximaţie poziţia acestor reţele", a explicat aceasta.
Pasajul Pipera-Tunari a fost gândit ca o soluţie de fluidizare a traficului între zona de nord a Capitalei şi judeţul Ilfov. Autorităţile au spus că pasajul va fi dat în folosinţă cel mai târziu la sfârşitul lunii octombrie.