Marian Vanghelie şi-a făcut apariţia cu fast, pe muzică de Vangelis. Cei 1200 de membri de partid aduşi la instruire la Braşov aplaudau frenetic.
Singurul cusur al primarului din sectorul 5 a fost acela că a întârziat o oră şi jumătate la întâlnire.
Bucuros de o asemenea primire, Vanghelie şi-a început discursul triumfal cu sloganuri anti-Băsescu. "Suntem aproximativ egali şi o să-i batem. Mircea Geoană va câştiga în primul rând în Bucureşti, iar apoi în toată ţara", a spus Vanghelie.
Cât priveşte campania, Vanghelie a decis. Toţi activiştii de partid trebuie să speculeze punctele slabe ale preşedintelui Traian Băsescu. Vanghelie a ţinut să mulţumească liderilor partidului că au venit la petrecerea organizată de el în Parcul Izvor.