"Arestările care ţin publicul lipit de televizor de câteva săptămâni încoace sunt lucruri mult mai grave decât joaca unui papuşar. Ceea ce vedem, astăzi, sub forma unor arestări, descinderi, anchetări, destituiri de şefi din MAI este o etapă dintr-un razboi cumplit. Grupuri politico-economice de inspiraţie mafiotă, cu legături atât în lumea interlopă, cât şi în fosta Securitate, luptă de ani buni de zile să controleze statul român", scria, joi, pe blogul său, pesedistul Miron Mitrea.
"În spatele acestor arestări sunt şi politicieni", a acuzat Mitrea, la Realitatea TV. Mai mult, social-democratul crede că, în momentul de faţă, "se pescuieşte în apă tulbure, în plan electoral". "Totul se bazează pe faptul că instituţiile statului român sunt foarte slăbite în ultimii 4-5 ani de zile, aproape sistematic. Subliniez faptul că există oameni în aceste instituţii şi nu că instituţiile sunt prinse în acest joc", a explicat social-democratul.
Miron Mitrea a făcut referire la arestarea lui Gigi Becali, comentând: "În România, când îl arestezi pe Gigi Becali, pentru că a dat sau nu a dat ordin să fie sechestraţi nişte oameni, care cu toţii ştim că sunt nişte hoţi de maşini, care cu toţii ştim că în România, când ţi se fură maşina, nu te duci la Poliţie ca să ţi-o caute, ci ca să-ţi indice recuperatorul la care este maşina, iar cei care au încercat să-l şantajeze pe Becali sunt liberi, iar el este în puşcărie, nu mai am putere, nu mai am timp să mă întorc la litera legii şi să văd ce e mai grav: să furi maşina, să şantajezi sau să sechestrezi o persoană? Doar văd că este o acţiune în care o persoană de la capătul firului este dusă în puşcărie pentru că este cea care dă bine, ca să creeze un scandal în jurul lui."
În opinia pesedistului, "în jurul lui Becali se poate crea o întreagă poveste pentru că este un om care are nişte interese, de exemplu economice, într-un caz care anterior a fost pe piaţă, cazul Popoviciu".
"Este evident că, cel puţin teoretic, Popoviciu şi Becali sunt în competiţie. Nu ştiu dacă sunt amestecaţi unul sau celălalt în arestarea celuilalt. Este evident că acolo este un conflict. Nu ştiu dacă Popoviciu a influenţat arestarea lui Becali sau invers. Nu spun asta, dar ar putea fi", a completat Mitrea.
"România, astăzi, din cauza faptului că instituţiile sunt slabe, pentru că politicienii nu au reuşit altceva, în 6-7 ani, decât să le slăbească, este o arenă deschisă pentru grupuri de interese economice de sorginte mafiotă, care vin de pe vremea lui Ceauşescu", a concluzionat Miron Mitrea.