Miron Mitrea şi Viorel Hrebenciuc nu se menajează nici în campania electorală. Fostul ministru al Transporturilor dă cu Hrebenciuc de pământ pe blog, furios pe o serie din declaraţiile sale.
"În loc să se ocupe de campania candidatului PSD pentru prezidenţiale, pe care, oficial, o conduce, sforarul şef Viorel Hrebenciuc s-a apucat să toarne minciuni despre mine. În direct, la Realitatea TV, marele combinator m-a acuzat că am trădat PSD pentru că în alegerile parlamentare din 2008 n-aş fi făcut numărătoarea paralelă a voturilor şi că, astfel, am permis PD-L să fraudeze alegerile. O minciuna sfruntată, pe care numai un individ ca Hrebenciuc o poate spune cu atâta nonşalanţă. O minciună care poate fi contrazisă de oricare dintre liderii din teritoriu, care ştiu că s-a facut numărătoarea paralelă în fiecare judeţ în parte. O minciună care poate fi demontată de oricare dintre membrii echipei de campanie din 2008, care ştiu că Hrebenciuc n-a trecut nici cinci minute pe la sediul de campanie ca să se intereseze de mersul votării. Era ocupat marele combinator ca să-şi aranjeze ploile pentru perioada de după alegeri", spune Mitrea.
"Această ultimă minciună a lui Hrebenciuc nu mă mai miră, cât mă îngrijorează. Nu mă miră, pentru că minciuna a fost şi rămâne principala lui armă politică. Mă îngrijorează pentru că ea arată că sforarul şef nu e cu gândul la cum să-l ajute pe Mircea Geoană să câştige alegerile, ci la cum să facă să-i fie lui bine după alegeri. Indiferent dacă Mircea Geoană câştigă sau nu. Preocuparea lui Hrebenciuc nu este să-i aduca mai multe voturi candidatului PSD, ci să se asigure că, indiferent cine va câştiga preşedinţia, eu şi alţii din partid, care ştim bine de câte ori a sacrificat el interesul partidului pentru interesul personal, nu mai putem să le spunem aceste adevăruri membrilor PSD", acuză fostul lider PSD.
Mitrea are şi un avertisment pe care îl lansează la adresa lui Hrebenciuc: "Îi dau o veste proastă: să nu mizeze pe aparenta mea lipsă de reacţie. Nu mai e mult până după alegeri".