"Trebuie o evaluare mult mai serioasă a ceeea ce se întâmplă în economia reală, a ceea ce am aplicat sau ce am aplicat sau nu am aplicat prin sfaturile pe care le-am primit, nu doar din partea insituţiilor financiare internaţionale europene, dar mai ales din partea mediului de afaceri, a mediului sindical, a mediului asociativ, a autorităţilor locale şi a tot ce reprezintă insituţii cu vocaţie europeană", consideră Mircea Geoană.
"Dacă ar fi să indic un punct vulnerabil pe care România îl are acesta este în continuare, slaba capacitate a Statului Român de a formula politici publice şi slaba capacitate a Statului Român, acuzată şi de Bruxelles de foarte multe ori, de a asigura transparenţa şi eficacitatea cheltuirii banului public", a mai adăugat Preşedintele Senatului.
Preşedintele Senatului a participat la Adunarea generală extraordinară a grupului I al Comitetului economic şi social european. Întâlnirea a avut loc la Palatul Parlamentului, sub deviza "Împotriva crizei, investiţi în viitor".