Vânzarea Rapidului este un veşnic subiect repetitiv, cu final eşuat. George Copos anunţă într-una că vrea să scape de echipă, dar în cele din urmă tot el ajunge să rămână patron, indiferent de numele cumpărătorului.
A eşuat tentativa de preluare a giuleştenilor de către Fahti Taher, acum s-au amânat pe termen nedeterminat, cel puţin până anul viitor, negocierile cu omul de afaceri german Lutz Stache. Într-un interviu acordat ziarului Adevărul, Stache a declarat că întâmpină probleme juridice în preluarea echipei din Giuleşti, el subliniind: "Din punct de vedere juridic, insolvenţa clubului este destul de serioasă. În acest moment, Rapid nu poate fi cumpărată, nu poate fi vândută".
La întrebarea dacă se gândeşte totuşi să sprijine financiar Rapidul încă de pe acum, neamţul a spus: "Acum nu pot ajuta clubul, deoarece nu există o bază legală. Nu vreau să fiu sponsorul Rapidului. Vreau să vin la club pentru o perioadă de lungă durată. Nu vreau să achiziţionez 99,9% din acţiuni. Vreau 100%!".