Stache se află în negocieri cu Copos pentru a prelua pachetul majoritar de acţiuni al FC Rapid. Deşi a fost martor la dezastrul din partida cu CFR Cluj, pierdută de giuleşteni cu scorul de 1-4, germanul este convins că Rapidul se va impune în acest sezon în lupta pentru titlu.
"Rapid a jucat foarte bine, dar, din păcate, a avut mult ghinion. Sunt sigur că noi vom câştiga titlul. M-a impresionat toată echipa de la noi", a punctat Stache.
La plecarea de pe stadion, omul de afaceri german a fost aşteptat de câteva zeci de fani ai Rapidului, care i-au scandat îndelung numele. De asemenea, în timp ce încerca să ajungă la maşină, el a fost oprit de mai mulţi suporteri, care i-au sărutat mâna şi au încercat să-l ridice pe braţe.
Stache a rămas impresionat de atmosfera de pe Giuleşti: "M-a impresionat galeria, mi-a plăcut foarte mult cum cânta".