Într-o interevenție la "România Suverană", Ludovic Orban a dezmințit informațiile lansate de cei de la AUR, potrivit cărora el ar fi venit deliberat în mijlocul protestatarilor.
"Eu mă deplasez la Parlament cu metroul, am făcut traseul pe care-l fac zi de zi. Am întâlnit primul grup de protestatari în alveola Parcului Izvor, n-au avut nimic de spus, am continuat drumul și m-am intersectat cu al doilea grup, nimeni nu a avut vreun cuvânt urât. Când am ajuns în dreptul porții, pur și simplu mi s-a interzis accesul în Parlament. E vorba de intrarea din dreapta, cum privești din fața clădirii. I-am solicitat jandarmeriței de acolo să ia legătură că șeful dispozitivului, pentru a-mi permite să intru.
Nu eram cu mașina, nu trebuia să deschidă porțile mari, era suficient să-mi deschidă portița. Mi s-a refuzat efectiv accesul. Nu știu a cui a fost decizia, dacă cei din conducerea dispozitivului au discutat cu cei din conducerea Camerei.
Jandarmeria nu a recunoscut, in comunicatul public, ba chiar, cumva în mod mincinos, a spus că nu mi-a interzis accesul. Sunt filmări clare care arată ca jandarmii îmi interzic pur si simplu să intru. Mai mult, am fost trimis la altă intrare, iar pentru asta însemna să trec nu doar de grupul de manifestanți cu care mă mai intersectasem, ci cu încă alte 2.
Am plecat spre acea intrare, m-a deplasat civilizat, nu am încercat să iau legătura cu manifestanții decât cei care m-au abordat. După 20-30 de metri m-am întâlnit cu un alt grup de auriști, probabil de Maramureș, deputatul Darius Pop era acolo, de altfel sunt filmări în care se vede cum a venit să mă apostrofeze, să ma înjure și se mai văd și alte comportamente. Mitingul a fost organizat de AUR, erau parlamentari printre protestatari, George Simion le dădea sfaturi pe de gard, a fost o organizare paramilitară," a declarat liderul Forța Dreptei.