Daniel Băluță a anunțat pe pagina sa de Facebook că, în timpul nopții, constructorii au finalizat așternerea unui nou strat de asfalt la intersecția Eroii Revoluției. De asemenea, edilul Sectorului 4 a menționat că lucrările sunt în faza finală, o veste îmbucurătoare pentru șoferii care tranzitează zona.
„Constructorii au făcut o noapte albă în intersecția de la Eroii Revoluției, acolo unde s-a așternut un nou covor de asfalt. Odată cu finalizarea lucrărilor, care sunt pe ultima sută de metri, întreaga zonă va avea o nouă înfățișare”, a transmis edilul.
Băluță a subliniat, în context, că intersecția începe să prindă, astfel, contur de nou, la acest lucru contribuind și echipele celor de la Totul Verde, care lucrează la regenerarea zonei prin amenajarea și întreținerea spațiilor verzi.
”Vom beneficia de străzi mai sigure, de o intersecție mult mai aerisită și fără aglomerații, trotuare mai bine întreținute, spații verzi, pentru că avem nevoie de un mediu urban mai plăcut, de parcări și, cel mai important, interconectarea între stațiile STB și metrou”, a precizat edilul Sectorului 4.