\"Trăiesc cu speranţa că nu am să mor până nu am să văd România aşa cum trebuie. Să fie unitate, să fie oameni de caracter, iubirea de patrie care trebuie să devină realitate\", a declarat Lucian Petrescu.
În vârstă de 88 de ani, bărbatul este unul din cei 105 ofiţeri şi subofiţeri români, arestaţi şi condamnaţi de comunişti în \'48, pentru un aşa zis \"sabotaj contra Armatei Populare\". A primit 45 de ani de închisoare. \"Am stat un an de zile într-o celulă tip fântână cu o singură ferestruică, încât nu vedeam nimc. Soarele nu pătrundea decât cinci minute pe zi, când apunea\", a completat acesta.
Timp de zece ani a trăit în cele mai cumplite chinuri, în toate coloniile canalului, Poarta Albă, Culmea, Peninsula sau Capul Midia. A cioplit în piatră, a săpat, a încărcat vagoane. Fără apă şi de multe ori chiar şi fără hrană.
Lucian Petrescu îşi aminteşte şi acum ziua când a scăpat din lagăr, dar şi dezamăgirea trăită, când a fost din nou liber. \"Ştiţi ce a însemnat ziua liberării? M-au condus 2.000 de deţinuţi până la sârme. Se uitau la mine ca la un câine hăituit, care scapă din hăituială\", a precizat Lucian Petrescu.
Ofiţerul este mulţumit că a răzbit şi şi-a putut regăsi linia destinului, deşi a fost marginalizat de prieteni şi familie. A lucrat în mină, apoi a fost contabil la Huşi. Lumea s-a schimbat, spune el, este dominată de ură şi nu are idealuri.
