“Cu fiecare dintre aceste produse din seria G, gamerii dobândesc un control excepţional în timpul jocului. Dar cel mai important lucru este acela că pot să-şi transforme echipamentul în concordanţă cu modul preferat de joc" a precizat Ruben Mookejee, director de marketing pe produs pentru gaming.
Tastatura pentru gaming Logitech G19
Logitech G19 este prima din gama Logitech care dispune de un GamePanel cu LCD color. Ecranul de 320x240 pixeli afişează informaţii importante despre mai mult de 60 de jocuri, cum ar fi World of Warcraft (este necesară instalarea software-ului inclus Logitech GamePanel). În plus, ecranul poate afişa date despre comunicarea prin VoIP, ceas, CPU load, sau alte aplicaţii precum imagini sau filmuleţe. Poţi schimba cu uşurinţă între tipurile de informaţii fără a fi nevoit să părăseşti jocul.
Noua tastatură Logitech oferă 12 taste G programabile cu trei macro-uri pentru fiecare tastă, putându-se realiza 36 de salvări pentru un joc. Efectuarea simultană a mai multor acţiuni este acum posibilă datorită funcţionalităţii multi-key a tastaturii, ce permite apăsarea a cinci taste în acelaşi timp.
O funcţie foarte apreciată la modelele anterioare ale tastaturii, switch-ul Game Mode poate bloca tasta Windows® astfel încât să nu părăseşti jocul din greşeală. De asemenea poţi conecta şi încărca dispozitive, precum mausul G9x sau căştile G35, tastatura G19 dispunând de două porturi de înaltă viteză USB 2.0.
Tastaura pentru gaming G19 este compatibilă cu calculatoarele ce rulează sistemele de operare Windows şi Mac.
Setul de căşti cu sunet surround Logitech G35
Pentru imersiunea totală în atmosfera jocului, setul de căşti Logitech G35 este primul ce oferă sunet surround 7.1, fiind perfect complementar la jocurile de acţiune şi la filmele de înaltă-definiţie ce suportă sunet surround pe 7,1 canale.
Dotat cu tehnologia de a doua generaţie Dolby Headphone, G35 simulează suntele acustice complexe a unei săli de audiţii, creând un sunet detaliat. În plus, G35 reduce nivelul de interferenţă a zgomotului de ambianţă cu activitatea ta, în timp ce un microfon ajustabil se axează pe vocea ta şi reduce zgomotul de fundal.
Dacă vrei ca vocea ta să sune precum cea a personajului din World of Warcraft sau vrei să îţi maschezi vocea în timpul jocului, poţi instala software-ul inclus pentru a te bucura de şase opţiuni de schimbare a vocii, cum ar fi cyborg, monstru, mutant, veveriţă spaţială, spiriduş şi extraterestru. Dacă foloseşti servicii de chat precum Ventrilo sau Team Speak, căştile G35 includ pe braţul stâng trei taste G pentru comandă rapidă ce permit schimbarea vocilor. Prin tastele de control adiţionale poţi accesa volumul, opri microfonul şi ajusta sunetul surround.
G35 dispune de trei benzi ce se pot schimba, cu designuri conturate şi subţiri, astfel încât să o poţi selecta pe cea care ţi se potriveşte cel mai bine.
Pentru a îmbunătăţi calitatea sunetului fişierelor înregistrate în formate tradiţionale, precum MP3, G35 foloseşte Dolby Pro Logic II în conjuncţie cu tehnologia Dolby Headphone ce creează un sunet stereo mult mai bogat.
Mausul laser Logitech G9x
Oferind precizie la orice viteză a mâinii (până la 150 inchi pe secundă pentru cele mai populare maus-paduri de joc), mausul laser Logitech G9x duce mai departe evoluţia predecesorului Logitech G9 cu noul senzor laser de generaţie viitoare.
Mausul permite ajustarea rezoluţiei între 200 şi 5000 dpi, făcând uşoară ţintirea la nivel de pixel şi manevre ultra-rapide, fără să te întrerupi din joc.
Mausul G9x include două grip-uri interschimbabile care-ţi permit să alegi mărimea şi senzaţia care se potriveşte cel mai bine stilului tău.
Mausul G9x dispune de memorie integrată, pe care o poţi folosi programând 5 profiluri pentru sesiunile de joc “în deplasare”. Sistemul de schimbare a greutăţii pune la dispoziţie până la 28 de grame în plus. LED-urile color personalizabile îţi permit să alegi culoarea dorită sau să o asortezi cu culorile tastaturii G19 sau gameboard-ului G13.
Tastatura pentru gaming G19 va fi disponibilă în Europa începând cu luna martie la un preţ recomandat de 179,99 Euro. Setul de căşti cu sunet surround Logitech G35 va fi disponibil din martie la un preţ recomandat de 129,99 Euro. Mausul laser Logitech G9x va putea fi achiziţionat în Europa din februarie la un preţ recomandat de 89,99 Euro.