Şapte asociaţii de locatari şi proprietari din Pipera, aflaţi în zona administrată de oraşul Voluntari, au cerut, într-un comunicat de presă, separarea de acesta, concumintent cu anexarea la sectorul 1 sau 2 din Bucureşti.
Solicitarea a venit în contextul în care locuitorii din Voluntariau fost chemaţi la un referendum pe 22.11.2009, odată cu alegerile prezidenţiale, pentru a se pronunţa asupra transformării oraşului în sectorul 7 al capitalei. \"Majoritatea locuitorilor din Pipera, zonă administrată de primăria Voluntari, sunt total împotriva acestui proiect\" se arată în protestul celor şapte asociaţii.
Ei au susţinut că din punct de vedere al istoriei şi al amplasării geografice, Pipera aparţine mai degrabă sectorului 1 din Bucureşti, făcând parte pentru anumite perioade de timp din Băneasa, fiind totodată limitrofă cu sectorul 1 Bucureşti în zona Grădinii Zoologice Băneasa.
\"Pipera depinde de utilităţile Capitalei, nefiind independentă din acest punct de vedere. Pipera este principala sursă de taxe şi impozite la bugetul local, în timp ce pentru oraşul vechi Voluntari priorităţile le constituie rezolvarea problemelor sociale\" sunt alte argumente ale locuitorilor din zonă pentru separarea de oraşul in Ilfov.
Locuitorii din Pipera sunt nemulţumiţi pe edilii locali, pentru că au o infrastructură neadecvată \" începând cu reţeaua de canalizare şi apă potabilă până la reţeaua de străzi, înguste, asfalate la repezeală\".