Autorităţile din Buzău au găsit stomatologi dispuşi să stea noaptea de
gardă, există şi o încăpere în spitalul judeţean unde poate fi amenajat
cabinetul, dar lipseşte esenţialul. Scaunul.
"Am făcut
demersuri la Ministerul Sănătăţii pentru a introduce în structură acest
cabinet, am identificat locaţia, medicii sunt dispuşi să asigure garda
dar nu avem aparatura necesară. Lista de dotări se află la aprobat.
Scaunul nu costă mai mult de 12 mii de euro", a declarat Celine Toader, director ASP Buzău.
În lipsa serviciului de urgenţă, oamenii se tratează noaptea cum pot.
În Buzău, cabinetele dentare au fost primele din reţeaua medicală care
s-au privatizat după Revoluţie. De atunci, stomatologii au renunţat
treptat la serviciile pe timpul nopţii. Pacienţii pot merge totuşi la
cabinetele particulare noaptea, dacă pot contacta medicul la telefon.