Comemorarea a constat în oficierea a trei slujbe şi post pe toată perioada zilei care a coincis cu sărbătoarea Sfântului Bartolomeu. La eveniment a participat şi preşedintele UDMR, Marko Bela, care a afirmat că sicanii pot fi un model pentru toţi ardelenii.
"Comunitatea din Sic pentru noi e foarte importantă prin forţa de a-şi păstra identitatea culturala, tradiţiile. Pe de altă parte, trebuie să fie un simbol, nu numai pentru cei din Sic, ci şi pentru toţi ardelenii, fiindcă acum aproape trei sute de ani, această localitate a fost nimicită aproape în totalitate de tătari şi, totuşi, cei care au mai rămas, au mai avut forţa de a-şi reconstrui viaţa. E un simbol al forţei, al perseverenţei, al capacităţii de a duce mai departe identitatea şi în condiţiile cele mai grele", a afirmat preşedintele UDMR, la încheierea celei de-a treia slujbe religioase oficiată în biserica reformată din localitate.
Primarul comunei Sic, Sallai Ioan, a afirmat că populaţia nu manâncă în ziua de 24 august decât porumb fiert.
"Comemorăm a 292-a oară de
când tătarii au năvălit peste localitate. Au mai rămas numai 100 de
persoane de atunci (au rămas în viaţă în 1717, din toţi locuitorii de atunci ai satului, după invazia tătară - n. red.) şi strămoşii au jurat că tot timpul trebuie să ne
aducem aminte, de trei ori să ţinem slujbă şi să tinem post. Azi ţinem
doliu şi post, nu mâncăm altceva decât porumb fiert", a precizat
primarul.
Comemorarea presupune că toţi sicanii se
îmbracă în portul tradiţional, care include cămăşi albe pentru bărbaţi
şi femei, apretate cu pliuri. Au avut loc şi discursuri din partea
liderilor UDMR locali. Comuna Sic numără acum peste 2.600 de locuitori.