Cei care vor să participe la o asemenea licitaţie trebuie să caute anunţul de vânzare afişat la instituţiile bancare, la sediul instanţei de executare, la primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul şi, în egală măsură, la adresa imobilului urmărit. Ca să participaţi la licitaţie trebuie să transmiteţi executorului bancar o ofertă de cumpărare.
Trebuie să ştiţi însă că aveţi obligaţia să depuneţi într-un cont bancar 10% din preţul de pornire a licitaţiei. În cazul în care nu aţi obţinut casa, puteţi recupera suma depusă în urma unei cereri adresate executorului. Dacă în urma licitaţiei nu s-a obţinut preţul minim, vânzarea se amână la un alt termen, de cel mult 60 de zile. La noua licitaţie, preţul de pornire va coborî la 75% din cel la care a fost evaluat iniţial.
Dacă aţi făcut cea mai bună ofertă şi aţi câştigat licitaţia, aveţi la dipoziţie 30 de zile să achitaţi locuinţa. Cu acordul băncii, puteţi să plătiţi casa şi în rate. Pe site-urile băncilor au început să apară deja anunţurile de licitaţie. De exemplu, la o anumită instituţie bancară, preţul de pornire al licitaţiei pentru un apartament din sectorul 6 este 42.000 de euro, cu 18.000 mai puţin decât pe piaţa liberă.