ABC News, catre citează un "fost responsabil al CIA", a anunţat joi că una dintre cele opt închisori secrete ale CIA din lume se afla în Lituania. Ministerul lituanian de Externe a negat vineri existenţa unei închisori secrete americane pe teritoriul său.
"Propriile surse par să confirme informaţiile din presă, potrivit cărora deţinuţi de prim-plan au fost închişi în Lituania", a spus Dick Marty.
Parlamentarul elveţian al Consiliului Europei le cere autorităţilor de la Vilnius "să conducă o anchetă exhaustivă, independentă şi credibilă".
Dick Marty a vorbit despre existenţa închisorilor CIA în Europa citând mai ales Polonia şi România, într-un raport publicat în iunie 2007. "În prezent sunt suficiente elemente pentru a spune că au existat într-adevăr centre secrete de detenţie ale CIA în Europa între 2003 şi 2005, mai ales în Polonia şi România", a spus el atunci.
ABC afirmă că închisoarea, care se afla în afara capitalei Vilnius, a găzduit opt bărbaţi şi a funcţionat până în 2005. Jurnalele de zboruri arată că avioane ale CIA au aterizat de mai multe ori în Lituania în această perioadă, potrivit site-ul televiziunii.
Potrivit fostului şef al principalei baze de aprovizionare a CIA din Europa, Kyle D. Foggo, şi România a găzduit, pe o stradă aglomerată din Bucureşti, o închisoare CIA.
"Ministerul de Externe al Lituaniei neagă toate zvonurile legate de o închisoare secretă americană pe teritoriul său", a declarat zilele trecute Rolandas Kacinskas, purtător de cuvânt al ministerului.