"Va fi un meci
dificil, va trebui să muncim foarte mult. Steaua porneşte favorită la
califcare, dar cu toate acestea nu ne e teamă de ea. O vom respecta şi
totul depinde de ei. Dacă noi vom evolua bine, iar ei vor prinde o zi
mai slabă, atunci avem şanse să ne calificăm", a spus Gannon.
Antrenorul britanic susţine că nu ştie totul despre Steaua, însă
formaţia din Ghencea este net superioară din punct de vedere al
experienţei în cupele europene. "Nu cunosc punctele forte şi slabe ale
Stelei, abia am început să le cunosc pe ale echipei mele ţinând cont că
sunt aici de curând. Am văzut acum câţiva ani un meci al Stelei cu
Shelbourne, e o trupă experimentată la nivel european", a adăugat
acesta.
Gannon a vorbit şi despre calificarea obţinută în turul 2 preliminar în
faţa albanezilor de la Flamurtari cu scorul general de 8-2. "În primul
meci am avut ceva probleme cu clima şi am pierdut cu 1-0. Am fost
dezamăgit că am pierdut în Albania, dar suntem o echipă tânără şi
trebuie să creştem cât mai mult. Apoi, în meciul retur chiar nu mă
aşteptam să câştigăm cu 8-1".
Partida dintre Steaua şi Motherwell, din prima manşă a turului 3
preliminar al Ligii Europa, va avea loc joi, de la ora 20:45.