"E normal ca
grecii să fie optimişti, într-o cupă europeană, faptul că marchezi în
deplasare înseamnă mult. Însă, surprizele la acest nivel apar oricând,
iar noi ne gândim doar la calificare. Chiar dacă FC Vaslui este un nume
mic în fotbalul european, am reuşit să eliminăm formaţii cu tradiţie,
cum ar fi Omonia Nicosia, cea care a eliminat-o pe AEK Atena în sezonul
trecut. Meciul începe de la 0-0. M-aş bucura să se termine aşa, însă am
venit să jucăm fotbal, aşa că nu ne vom aşeza pe două rânduri pentru a
ne apăra. Va fi un meci ca la Podul Înalt, ediţia 2009", a spus Dulca.
Tehnicianul a atras atenţia că echipa sa se află în faţa unui eveniment
istoric: "Ne aflăm în faţa unui meci foarte important. Suntem două
echipe cu profil ofensiv, sensibil egale ca valoare. Golul primit acasă
poate însemna foarte mult pentru echipa gazdă, însă am mare încredere
în băieţi că pot să obţină calificarea. Nu va fi un meci uşor şi din
cauza suporterilor adverşi, care reprezintă un aliat foarte bun pentru
AEK Atena. Vor fi cel puţin 50.000 de spectatori la meci, dar sperăm să
depăşim aceste aspecte şi să reuşim ce ne-am propus. Pentru FC Vaslui
este un joc istoric. Suntem în faţa unei mari performanţe şi de ce să
nu profităm de acest lucru? Cu paşi mărunţi, această echipă se
consolidează".
Partida AEK Atena - FC Vaslui, din manşa secundă a play-off-ului Ligii
Europa, se va disputa joi, de la ora 21:00. În tur, vasluienii s-au
impus cu scorul de 2-1.