"Eu v-am spus mereu că Mircea Sandu este un preşedinte foarte tare şi asta s-a văzut şi acum. Este un membru important în Comitetul Executiv şi s-a dovedit. A rezolvat cazul", a declarat preşedintele LPF Dumitru Dragomir.
Dragomir a menţionat că în calitatea sa de preşedinte al Ligii şi vicepreşedinte al FRF nu are niciun merit în acest caz şi s-a declarat convins că noul stadion va fi gata la timp. "Va fi gata cu siguranţă. Acum, că am obţinut organizarea finalei, se vor grăbi lucrările la construirea stadionului, sunt conştienţi cu toţii că nu se poate da înapoi", a explicat Dragomir.
Preşedintele LPF a mai apreciat că găzduirea finalei UEFA Europa League nu va conta foarte mult pentru fotbalul românesc, însă este importantă pentru dezvoltarea infrastructurii locale şi în special pentru construirea drumurilor şi aeroporturilor.
Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, joi, după ce Comitetului Executiv al UEFA a oferit României şansa de a organiza UEFA Europa League în 2012, că această hotărâre reprezintă o mare victorie a fotbalului românesc.
"Este de la sine înţeles că suntem bucuroşi şi onoraţi. Votul de azi al UEFA înseamnă nu numai un vot dat credibilităţii pe care Federaţia Română de Fotbal o are în structurile fotbalistice europene, ci şi o victorie a fotbalului românesc, a Bucureştiului şi, nu în ultimul rând, a României. Peste trei ani, datorită fotbalului, Bucureştiul se va afla în centrul atenţiei europene", a spus Lupescu.
Oficialul de la FRF susţine că decizia UEFA obligă autorităţile române la o organizare ireproşabilă a acestei competiţii: "În egală măsură şi pe bună dreptate, votul UEFA ne obligă. Credibilitatea la care mă refeream va trebui confirmată printr-o organizare fără cusur a unui eveniment de o asemenea anvergură şi complexitate. Aşa cum mi-am declarat optimismul referitor la dobândirea organizării acestei finale, aşa spun încă de pe acum că, în colaborare cu toţi ceilalţi factori implicaţi, vom fi la înălţime".
Finala UEFA Europa League din 2012 va avea loc la data de 9 mai.