De la demiterea lui Trombetta, iarna trecută, la CFR Cluj vorbele au luat-o înaintea faptelor. Amintirea echipei care câştiga pe Olimpico sau o ţinea în şah pe Chelsea a fost treptat ştirbită de rezultatele cenuşii din campionat sau cupele europene. Asta raportat la pretenţiile afişate, de câştigare a campionatului sau calificare din grupele Europa League.
În această competiţie europeană ardelenii au bifat a treia înfrângere consecutivă, 2-3 cu Sparta Praga, şi prin jocul rezultatelor au ajuns ultimii în grupa K, la un punct în spatele lui FC Copenhaga, patru lungimi distanţă de cehi şi cinci de PSV Eindhoven. În returul cu Sparta, clujenii au avut o apărare foarte slabă, depăşită în repetate rânduri prin zona centrală, Gabi Mureşan a fost nervos pe toată durata cât a rezistat în joc (a fost eliminat în minutul 64), lui Culio nu i-a ieşit mai nimic, iar atacanţii abia dacă au primit câteva mingi pe care să le poată pune în valoare.
Dacă Traore s-a mai zbătut cât de cât şi a şi marcat, Nei a fost ca şi inexistent. Meciul a fost dramatic pe final, când clujenii au egalat, au forţat victoria, dar ei au fost cei care aveau să fie în cele din urmă înfrânţi, primind gol în al şaselea minut al prelungirilor.
Dacă echipa nu poate fi schimbată de la o zi la alta, în ceea ce-l priveşte pe antrenor, Toni Conceicao, zilele (poate chiar orele) acestuia pe banca Clujului par numărate. Dealtfel, este aproape sigur că el nu va mai prinde la CFR jocul din etapa a cincea a Ligii Europa, programat pe 3 decembrie, la Copenhaga.
CASETA TEHNICĂ:
CFR CLUJ - SPARTA PRAGA 2-3 (Traore 25, Dubarbier 90+1 / Holenda 6, 16, Wilfried 90+6)
CFR Cluj: Nuno Claro - Tony, Cadu, Alcantara, Panin - G. Mureşan - Culio (Dubarbier 58), Peralta, Deac (Mara 63) - Nei (Buş 83) - Traore. Antrenor: Antonio Conceicao.
Sparta Praga: Blazek - Kusnir, Hubnik, Repka, Pamic - Kucka - Zofcak (Kalouda 86), Vacek (Hoheneder 90+2), Zeman - Holenda (Kadlec 74), Wilfried. Antrenor: Jozef Chovanec.
Cartonaşe galbene: Mureşan 26, 64, Cadu 43, Mara 86, 88 / Kucka 28, Repka 52
Cartonaşe roşii: Mureşan 64, Mara 88
Arbitri: Selcuk Dereli - Ertinc Sezertam, Mustafa Emre - Fira Aydinus, Bulent Yildirm (toţi din Turcia)
Stadion: Dr. Constantin Rădulescu; Spectatori: 12.000
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida CFR Cluj - Sparta Praga, scor 2-3.