"După cum am jucat, nu sunt mulţumit de rezultat. În prima repriză, numai noi am jucat, am avut trei sau patru ocazii foarte mari. În partea a doua parcă au fost ei mai buni, dar nu au ratat ocazii mai mari ca noi. Se vede că a revenit Toja, el făcea jocul la mijloc. Şi Bicfalvi a fost extraordinar. Dacă atacanţii noştri erau în formă, le dădeam vreo două sau trei goluri", a spus Becali, după finalul partidei.
Steaua a remizat, joi, în deplasare, cu olandezii de la Twente, scor 0-0, şi a înregistrat astfel cea de-a două remiză consecutivă în grupele Ligii Europa, după cea din jocul cu Şerif Tiraspol.
În celălalt meci al grupei, Fenerbahce a reuşit să treacă în deplasare de moldovenii de la Şerif Tiraspol, scor 1-0, singurul gol al partidei fiind marcat de Alex (53). Clasamentul Grupei H după două etape se prezintă astfel: 1. Twente 4p, 2. Fenerbahce 3p, 3. Steaua 2p, 4. Şerif Tiraspol 1p.
În etapa a treia din faza grupelor Ligii Europa, Steaua va juca pe teren propriu cu Fenerbahce Istanbul, în timp ce în celălalt joc Şerif Tiraspol va primi vizita lui Twente Enschede.