Comitetul de Urgenţă al FRF a luat act de decizia Comisiei de Disciplină care a retrogradat echipa ACU Arad, în urma scandalului de corupţie din finalul sezonului trecut. Astfel, CFR Timişoara, care a terminat pe locul 16 anul trecut, va juca în liga a II-a pentru că a fost următoarea clasată după ACU Arad.
Formaţia ACU Arad a fost retrogradată, vineri, în Liga a III-a de Comisia de Disciplină a FRF, în urma scandalului de corupţie de la sfârşitul sezonului trecut al eşalonului secund, de la meciul cu FC Bihor. Deşi încheiase sezonul pe un loc retrogradant, ACU Arad reuşise să rămână în eşalonul secund graţie desfiinţării grupării Liberty Salonta.