Antonescu a precizat că anumite "lucruri" pe care le face actuala
putere sunt "absolut incompatibile cu un stat democratic". "PNL nu are
pretenţia să desemneze comisarul, dar discuţia şi desemnarea acestui
comisar care reprezintă toţi românii (...) nu e un trofeu electoral
care să se discute între domnii Geoană şi Băsescu, între domnii Dragnea
şi Boc, în funcţie de cine a cărat mai multe autobuze. O astfel de
discuţie nu trebuie acceptată, pentru că funcţia de comisar european e
una de maximă importanţă", a afirmat liderul PNL.
În opinia
preşedintelui liberal, modul de discutare a situaţiei comisarului
european se aseamănă cu felul în care "domnii pesedişti şi pedelişti,
domnul Geoană, domnul Băsescu, domnul Boc, au pornit, după alcătuirea
acestei majorităţi, o discuţie despre modificarea legii CSAT pur şi
simplu pentru că domnul Geoană personal dorea ca la nivelul acestei
coaliţii să-şi sublinieze mai bine importanţa devenind vicepreşedinte
al CSAT".
La rândul ei, vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a afirmat că ar fi
"de bun simţ, şi în interesul României, ca toate partidele politice să
fie consultate cu privire la domeniul de activitate pe care România îl
consideră prioritar şi în care doreşte să acţioneze prin prezenţa unui
comisar european". "Apoi ar trebui să fim consultaţi şi cu privire la
portofoliul de persoane, de resurse umane pe care partidele politce
l-ar propune pentru această înaltă demnitate. Trebuie să evităm tipul
de comportament conflictual care numai bine nu a făcut României în
prima ei prezenţă europeană de după aderare, în 2007", a subliniat
Nicolai.
Preşedintele le-a transmis marţi partidelor politice să se abţină de la
dezbateri publice pe tema comisarului european, arătând că propunerea
pentru portofoliul care va reveni României în CE o face Guvernul.
"Nimeni altcineva nu poate face propuneri Comisiei Europene. Decizia cu
privire la desemnarea comisarilor se face în Consiliul European, unde
misiunea mea va fi să susţin propunerea Guvernului", a subliniat şeful
statului.
Preşedintele a făcut apel la responsabilitate din partea partidelor
politice, cerându-le să se abţină de la a încerca să impună nume sau
persoane care să ocupe funcţia de comisar european, "pentru că acest
lucru poate strica profund procesul început în ianuarie", prin care
România încearcă să obţină un portofoliu important, corespunzător
ponderii pe care o are în Consiliul European, ca a şaptea ţară ca
mărime în Uniunea Europeană.
"Din data de 12 ianuarie s-au început demersuri extrem de serioase.
Nicăieri, în nicio ţară, demersurile pentru desemnarea comisarului
european nu sunt subiect de dispute între partide. Ar trebui să avem şi
noi un comportament corect din acest punct de vedere şi atenţionez că,
datorită dezbaterilor publice, se poate nărui tot efortul pe care îl
depunem din luna ianuarie pentru obţinerea unui portofliu important", a
subliniat şeful statului.