De trei ani antrenor al naţionalei de fotbal a Poloniei, olandezul Leo Beenhakker a fost demis din funcţie, după ce echipa reprezentativă a pierdut şansele de a se califica direct la CM 2010, în urma înfrângerii cu 0-3 suferite în Slovenia.
Grzegorz Lato, preşedintele Federaţiei Poloneze de Fotbal, a apărut la televiziune după fluierul final al întâlnirii de la Maribor şi a declarat: "Decizia este definitivă. A fost ultimul meci al lui Beenhakker la echipa naţională". Acesta a adăugat că săptămâna viitoare va discuta cu tehnicianul olandez pentru a decide modalităţile prin care se va rezilia contractul, care este valabil până la finalul preliminariilor.
A cincea în grupa a 3-a, cu 11 puncte, Polonia are şanse infime să prindă şi barajul, urmând să întâlnească Cehia, în deplasare, şi Slovacia, lidera grupei, pe teren propriu. Distanţa de locul doi, ocupat de Slovenia, este de trei puncte.