Cabinetul Boc va aproba principiile după care vor fi remuneraţi bugetarii de la anul. Se vrea o lege care să elimine diferenţele uriaşe dintre salariile de la stat.
Concomitent vor avea loc şi discuţii cu sindicatele pentru a vedea cu cât pot fi majorate salariile mici şi medii, de până la 1.700 de lei.
Banii necesari creşterilor salariale vor fi adunaţi şi de pe urma restructurării agenţiilor din subordinea ministerelor. În maxim două săptămâni miniştrii trebuie să prezinte planul de subţiere a aparatului guvernamental, ceea ce va duce şi la disponibilizări.
În tot acest timp, Guvernul aşteaptă cu sufletul la gură banii de la FMI. Pentru ca dolarii să ne intre în ţară trebuie să primim, însă, şi scrisoarea oficială prin care se acceptă acordarea creditului extern - un documnt care se lasă deja aşteptat.
Legea privind salarizarea unică a bugetarilor trebuie să fie finalizată până pe 1 octombrie, potrivit acordului cu FMI.