Astfel, în Legea 36/1995, care reglementează activitatea notarilor publici, a fost introdus articolul 29 indice 1 care, stabileşte că, în cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici va fi înfiinţat Institutul Notarial Român, care va "asigura perfecţionarea activităţii notariale, pregătirea notarilor stagiari, precum şi pregătirea profesională continuă a notarilor publici şi a altor specialişti licenţiaţi în drept".
De asemenea, potrivit aceluiaşi articol de lege,
Institutul va avea dreptul de a elibera diplome recunoscute de
instituţiile abilitate.
Şi articolul 35, litera a din Legea notarilor publici a fost modificată, astfel încât, potrivit noilor reglementări, exercitarea profesiei notar public nu este incompatibilă cu funcţiile deţinute în cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, a Camerelor Notarilor Publici ori în alte organizaţii interne sau internaţionale la care Uniunea Naţionale a Notarilor Publici sau Camerele Notarilor Publici sunt afiliate.