"Am modificat Legea achiziţiilor publice, prin care, pe de o parte, eliminăm unele bariere birocratice, întărim controlul şi transparenţa banului public, iar nu în ultimul rând, scurtăm termenele şi procedurile existente în achiziţiile publice, astfel încât să poată fi realizate investiţiile pe care Guvenulul şi le-a propus, la timp, dar cu întărirea controlului modului de utilizare a banului public", a declarat Emil Boc la finalul şedinţei de Guvern.
Cât priveşte modificările aduse Legii, premierul s-a referit la scurtarea termenelor în care autoritatea contractantă trebuie să se pronunţe cu privire la rezultatul unei licitaţii, dar şi la introducerea unor termene punctuale la soluţionarea în instanţă a contestaţiilor care se depun. "Pentru ca aceste dosare de contestaţie să nu rămână luni şi ani în şir în instanţă, fără ca o procedură să fie adjudecată fie într-un fel, fie în altul şi să nu rămână autorităţile contractante, adică cei care organizează licitaţiile, blocate pentru luni şi ani în şir, fără ca obiectivele să se realizeze", a motivat el decizia.
Conform noii legi, durata tuturor licitaţiilor a fost redusă la maxim 30 de zile
Noua lege a fost detaliată de către Dan Nica, ministrul de Interne, care a explicat noile proceduri.
"Orice licitatie publică nu va dura mai mult de 30 de zile. Mai mult, termenul de publicare pentru anumite tipuri de licitaţii a fost redus astfel: pentru licitatiile deschise, perioada a fost redusă de la 28 de zile la 20 de zile, pentru licitaţiile restrânse, termenul a fost redus de la 16 zile la 10 zile, iar termenul pentru dialog competitiv a fost redus de la 30 la 20 de zile. De asemenea, termenul de punere în vigoare a contractului a fost redus la 20 de zile, iar acestea poate fi prelungit cu maxim 20 de zile", a afirmat Nica.
În plus, Nica a anunţat introducerea unei taxe de timbru pentru contestarea licitaţiilor, ca măsură împotriva "comportamentelor prejudicioase" ale acelor firme care nu aveau nicio intenţie să câştige licitaţia, ci doar să blocheze procesele, cu speranţa că vor obţine anumite sume de bani din partea firmelor care erau clasate pe primele locuri.
"A fost introdusă o taxă de timbru de 2% din valoarea contractului respectiv, urmând ca firmele care pierd contestaţia să piardă şi această sumă", a precizat ministrul de Interne.
De semennea, premierul a anunţat că Ministerul
Administraţiei şi Internelor (MAI) va administra procesul de
descentralizare.
"Toate deciziile vor fi luate după consultarea structurilor specializate", a afirmat Emil Boc. Acesta a mai spus că descentralizarea este în folosul cetăţeanului, acesta economisind timp şi bani prin descentralizare.
Preşedintele Traian Băsescu, prezent la şedinţă, a declarat că "reducerea birocraţiei se poate realiza prin două elemente esenţiale: reducerea numărului de funcţionari într-un aparat supraîncărcat şi reducerea formalităţilor birocratice generate de legislaţie, inclusiv reducerea acelor taxe şi impozite care au costurile de adminstrare mai mari decât veniturile pe care le realizaţi în bugetul de stat".